Quos vult Iupiter perdere, dementat prius (lat. „Cînd Iupiter vrea să piardă pe cineva, mai întîi îi ia mințile”) – Expresia a fost rînd pe rînd atribuită, cînd lui Homer, cînd lui Horațiu, cînd lui Vergiliu (vezi: On ne prête qu’aux riches). Dar nu s-a putut descoperi decît la Homer (în cîntul IX din Iliada) un vers (al 23-lea), avînd o vagă asemănare cu zicala de mai sus. Profesorul elenist Iosuah Barnes, de la universitatea din Cambridge, a publicat, în anul 1694, un text din Euripide, căruia i-a dat următoarea redactare latină: Deus quos vult perdere dementat prius. Versiunea actuală, în care Deus a fost înlocuit prin Iupiter, datează din 1825 și aparține filologului francez François Boissonade. Aceeași idee o găsim și în Antigona lui Sofocle (versul 620). Expresia, aplicată acelora care prin proiecte nesăbuite sau prin acțiuni lipsite de judecată își pregătesc eșecul, ruina lor, e întîlnită în literatura universală. Tolstoi, de pildă, scrie: „Karenin se înroși și începu să se plimbe prin odaie. Quos vult perdere Iupiter, dementat, își zise el”… (Ana Karenina, partea a IV-a, cap. 17). LIT.